D’ale copiilor de preoți (4)

Atât la sat, cât și la oraș, preotul a fost și este una dintre cele mai importante persoane ale comunității. Energia pe care o oferă enoriașilor săi este limitată, se consumă, dar nu se termină niciodată. Una dintre cele mai rapide acumulatoare pe care le are la dispoziție este însăși familia, mai ales copiii acestuia. De aceea, mi-am propus ca în această serie numită „D’ale copiilor de preoți” să cunoaștem câteva mici baterii care se jertfesc asemenea părinților lor și prea puțină lume observă acest lucru.

Justinian este una dintre primele persoane pe care le-am întâlnit în activitățile A.T.O.R. de acum 5-6 ani. Om plin de energie și o fire sociabilă, Justinian te făcea să te apropii de el, chiar dacă nu îl cunoșteai. Acum, el este masterand în anul I în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, implicat în diverse activități cu tinerii și, de câteva luni, și-a întemeiat o familie alături de Bianca.

• Ce te-a convins să alegi drumul tatălui tău?

Țin minte că pe la începutul clasei a VIII-a tata cumva mă cam împingea spre Seminar, despre care nu aveam o imagine chiar foarte bună. Adică eram elev al Liceului de Artă „Ștefan Luchian” la specializarea desen, pe când Seminarul nu prea mai era cool, aveam eu ideile mele. Dar pe parcurs a început să îmi placă ideea de a vorbi cu oamenii, de a le asculta greutățile și cel mai important, doar preoții Îl țin pe Hristos în palme, la fiecare Sfântă Liturghie.

• Majoritatea băieților de preoți a trecut măcar o dată prin altar, fiind, de cele mai multe ori, acei „îngerași” (ipodiaconi) care duc lumânarea. Ai vreo amintire referitor la acel loc?

Mi-ai adus aici aminte de o muuuulțime de întâmplări, de la mâncatul de prescuri pe ascuns, ca să nu mă vadă tata, până la mândria și bucuria de atunci când ieșeam cu lumânarea la Heruvic. Pot spune că am crescut în Biserică, însă niciodată nu mi-a părut slujba mai frumoasă ca în momentul în care preotul cu mâinile întinse se roagă pentru coborârea Sfântului Duh, iar pe partea cealaltă de catapeteasmă este o liniște profundă, doar cântărețul auzind-se cum cântă „Pre Tine Te lăudăm”. De când eram mic mi-a plăcut acest moment fie că eram în altar, fie că eram la strană, chiar eu cântând această cântare. E o emoție care nu se poate compara.

• Cum ar trebui să arate, după tine, un student teolog ortodox?

E o întrebare ce mă duce cu gândul tot la tata, pentru că mereu când ne vedem are grijă să mă întrebe “Grasule, ce mai faci, când slăbești, că o să arăți caraghios în reverendă?”. Cred că un student teolog trebuie să impună respect, dar în același timp să ofere un sentiment de siguranță și căldură celor cu care intră un contact. Oricum, cred că deja ai observat și tu că dintr-o mulțime de oameni, un teolog va ieși în evidență mereu, ori prin îmbrăcăminte, ori prin însăși postura sa.

• Se constată că o parte vocală dintre tineri nu vor să Îl mai cunoască pe Dumnezeu? Ce soluții crezi ar fi la această problemă?

Cred că problema pleacă de la noi, “oameni de-ai casei”, pentru că nu întotdeauna oferim tot ceea ce avem noi mai bun. Cu toate că și atunci tot va exista cineva nemulțumit. Îmi place părintele Steinhardt la nebunie și la un moment dat scria într-o carte că “Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat.” Consider așadar că atâta timp cât noi, ca teologi, preoți, profesori de religie, oameni ai Bisericii, ne facem treaba așa cum trebuie, nu are cum ca măcar unul dintre acești tineri să nu se apropie de Dumnezeu.

Totul are un început și sunt optimist în privința tinerilor, pentru că Dumnezeu îi iubește, știm asta din minunile Mântuitorului, probabil că a mai înviat și alți oameni, dar doar despre 3 se scrie în Sfânta Scriptură: Lazăr, fiul văduvei și fiica lui Iair, tineri toți. O soluție ar fi înmulțirea rugăciunii noastre personale pentru ei.

• Cum ar trebui să reacționăm celor care sunt împotriva creștinismului? Ce ar putea face un tânăr pentru ei pentru a le schimba opinia?

Creștinismul va fi mereu deranjant pentru că Hristos nu se arată idealist, nu îndulcește cuvintele ca să fie plăcute ci le spune pe nume: curvie, lăcomie, mândrie, zgârcenie, etc. Mereu va deranja creștinismul pe cineva care va vedea în aceștia un dușman, pentru că trebuie să recunoaștem: atunci când altcineva vine la noi și ne spune că lucrul/acțiunea care ne place nu este bun pentru noi, prima reacție este să respingem acea persoană. La fel și cu creștinismul.

Ce poate face un tânăr? Ei bine, să încerce pe cât posibil să îl facă pe acela să reflecte la cuvintele Apostolului Pavel: „Toate-mi sunt permise? Da, dar nu toate sunt folositoare. Toate-mi sunt permise? Da, dar nimic nu trebuie să mă stăpânească”. (1 Corinteni 12 -20).

• Ai simțit vreodată o presiune pentru faptul că ești băiat de preot? Dacă da, cum ai reușit să o depășești?

Da, de foarte multe ori. Uneori, când intru într-un cerc de oameni pe care nu îi cunosc, îmi place să mă prezint ca fiind student la teologie, prima întrebare fiind “de ce acolo?”. Iar când le spun că printre altele, tata e preot, reacția oamenilor e prețioasă, dar și emoțiile mele foarte mari, uneori se întâmplă ca cineva să râdă sau chiar să vorbească urât și atunci caut să ies cât mai repede din conversație sau pur și simplu să răspund cu câte o glumă, însă nu de puține ori, oamenii sunt curioși să știe care e viața unui copil de preot, cum trăim, cum creștem, ce facem noi în viața noastră. Și atunci încep să le spun, contrar așteptărilor, că nu conduc ultimul model de mașină de lux apărut și că banii mei de buzunar nu sunt cât salariul unui angajat pe un an, ci că dimpotrivă, conduc o mașină veche de câțiva ani și așa mai departe.

• Ce crezi că ar trebui să îmbunătățească un tânăr la el pentru a se apropia de Dumnezeu?

În primul rând, rugăciunea. Mereu este loc de mai mult și mai mult și mai mult și tot nu am ajunge să Îi mulțumim destul pentru câte ne dă. Citesc acum o carte care îmi place foarte mult, Lev Tolstoi, “Despre Dumnezeu și om” și la un moment dat este aici un citat: “Esenţa religiei e să nu te vezi doar pe tine și pe cei cu care eşti în legătură, ci Totul, Totul infinit, şi relaţia ta cu acest Tot, cu Dumnezeu. Asta e religia”. Cred că asta ar trebui să îmbunătățească un tânăr la el: să renunțe la egoism, ceea ce e destul de greu, și să aibă o privire de ansamblu asupra a tot ce înseamnă om, vietate, lucrare a lui Dumnezeu.

• Ce crezi că te-a ajutat să te dezvolți atât de mult?

Oamenii cu care am relaționat și cu care relaționez. Părinții și familia, soția mea și prietenii. Am învățat că indiferent cu ce om vii în contact, mereu va avea ceva ce tu nu ai și de la care poți să înveți acel ceva. Un rol important l-a jucat și voluntariatul, m-am implicat în tot felul de activități și am vrut sa fac și eu ceva care să rămână în urma mea.

• Ai participat în perioada adolescenței în asociații cu specific ortodox, precum ATOR (Asociația Tineretul Ortodox Român). Cum crezi că ajută aceste asociații tinerii?

Prin participarea mea în ATOR (pentru că aici m-am implicat cel mai mult), am cunoscut oameni frumoși, mi-am făcut prieteni și mi-am găsit și duhovnicul, pe Părintele Nicodim Petre, un om căruia îi datorez o parte din împlinirile mele. Cred ca participarea unui tânăr în astfel de asociații are un mare impact asupra vieții acestuia.

Am cunoscut câțiva tineri care au ales viața (da, unii au renunțat la ideea unui suicid), tocmai pentru ca au intrat într-o asociație unde au cunoscut oameni ce i-au salvat. Cunosc tineri care și-au găsit jumătatea în aceste asociații și nu în ultimul rând, cunosc foarte mulți tineri care își găsesc fericirea participând și fiind voluntari în asociații de acest fel.

• Știu că te-ai căsătorit de curând. Casă de piatră! Din păcate puțin dintre tineri fac pasul acesta atât de devreme. Care ar fi motivul pentru care cuplurile tinere nu vor să își întemeieze o familie tânără?

Mulțumim mult. Consider că este un pas firesc ce trebuie făcut și recunosc, Bianca mi-a dat curaj, pentru că aici foarte mult contează pe cine ai alături. Este important că ceea ce simți să fie cât mai sincer și probabil că mulți tineri nu vor să își întemeieze propriile familii: nu știu ce să simtă, ori nu au încredere, pentru că au trăit o mare dezamăgire sau pur și simplu nu sunt pregătiți.

• Cum ai hotărât că e momentul să îți întemeiezi o familie?

Nu cred că m-am hotărât, sau a fost vreun moment “gata, anul ăsta mă însor”. Ți-am spus că foarte mult contează pe cine ai alături, iar Bianca m-a făcut să simt că ea e aleasa.

• Dacă ar veni un tânăr la tine care nu e hotărât asupra căsătoriei, ce sfat i-ai da?

Să mai aștepte și să nu forțeze lucrurile. Să nu își forțeze sentimentele pentru că altfel există riscul ca acestea să treacă repede. Cred că i-aș mai spune că atunci când persoana destinată lui îi va apărea în viață, va simți asta involuntar, va avea acel ceva care “o să îl dea peste cap”