D’ale copiilor de preoți (5)

Atât la sat, cât și la oraș, preotul a fost și este una dintre cele mai importante persoane ale comunității. Energia pe care o oferă enoriașilor săi este limitată, se consumă, dar nu se termină niciodată. Una dintre cele mai rapide acumulatoare pe care le are la dispoziție este însăși familia, mai ales copiii acestuia. De aceea, mi-am propus ca în această serie numită „D’ale copiilor de preoți” să cunoaștem câteva mici baterii care se jertfesc asemenea părinților lor și prea puțină lume observă acest lucru.

Seria noastră de interviuri continuă cu Părintele Andrei Florariu, unul dintre preoții din localitatea Belcești. Provenind dintr-o familie numeroasă, sfinția sa a urmat calea tatălui său, preoția, ca apoi să înființeze în parohia sa o filială ATOR (Asociația „Tineretul Ortodox Român”), oferindu-le tinerilor șansa de a-și dori mai multe de la această viață decât se promovează în societate.

• Părinții sfinției voastre au fost binecuvântați de Dumnezeu cu 7 copii. Ce înseamnă să crești într-o familie numeroasă?

Familia numeroasă este cu siguranță o familie binecuvântată de Dumnezeu. Provin dintr-o familie cu 7 copii, 5 băieți (din care 3 preoți) și 2 fete, iar frumusețea creșterii într-o familie mare este copleșitoare, în primul rând, pentru diversitatea de caractere a fiecăruia dintre noi, iar, în al doilea rând, pentru nevoile și cerințele vârstei fiecăruia.

Copilăria frumoasă petrecută în casa părintească nu am conștientizat-o poate atât de mult la vremea respectivă, nu am remarcat valoarea a ceea ce înseamnă să crești într-o familie numeroasă. Părinții se îngrijeau să avem cele necesare, s-au ostenit și au vegheat permanent la buna creștere a fiecăruia dintre noi. Acest efort al lor îl simt pe deplin și-mi dau seama de jertfelnicia de a ne crește, abia acum, când la rândul meu am 2 copii. Și afirm cu tărie: copiii reprezintă adevărata bogăție a unei familii.

Și mă gândesc că dacă eu cu 2 copii mai întâmpin, uneori, anumite momente de apăsare (de toate felurile), darămite părinții mei, pr. Vasile și prezb. Varvara, câte zile și câte nopți s-au ostenit să ne crească și să ne ajute să avem o copilărie binecuvântată. Mă gândesc, de asemenea, la toate familiile cu mulți copii și încerc să înțeleg frământările, provocările, bucuriile, dar și neajunsurile și supărările lor.

• Într-o familie numeroasă respectarea cu strictețe a sfaturilor părintești reprezintă cheia funcționării acesteia? Au fost părinții foarte restrictivi?

Nu doar într-o familie numeroasă respectarea sfaturilor părinților este condiția creșterii frumoase, ci în orice familie, copilul ar fi frumos să respecte și să pună în practică educația primită de la părinți.

Împreună cu frații mei am avut binecuvântarea să ne naștem într-o familie preoțească, ceea ce ne-a conferit să așezăm la temelia creșterii  noastre, nu doar cele ne ne-au zis părinții, ci mai ales ceea ce am văzut frumos la ei. Mă refer la ținuta și la slujirea tatălui de la biserică și din parohie și la jertfelnicia mamei de a ne organiza ținuta tuturor pentru mersul la școală, sau la biserică, sau pur și simplu pentru o zi normală de joacă, sau toată osteneala mamei de a ne pregăti mâncărica.

Nu pot spune că au fost restrictivi părinții, ci aș putea să afirm că s-au folosit de orice mijloc pentru a putea să ne educe pentru creșterea noastră și pregătirea pentru societate.

• Unii dintre copiii familiei părintelui Vasile Florariu au urmat studiile teologice. Pe dumneavoastră ce v-a determinat să faceți acest lucru?

Toți cei 5 băieți am urmat studiile teologice (Seminar Teologic, Facultate de Teologie, Masterat), fără să ni se impună, ci am ales fiecare dintre noi cu glasul lăuntric. Personal, mi-a plăcut matematica și aveam perspective în domeniu, dar am simțit  că pot urma ceva mult mai profund și mai exact decât matematica, și am ales teologia care este încununarea tuturor obiectelor.

Țin minte la începutul clasei a VIII-a faptul că, tata m-a întrebat dacă nu mi-ar plăcea să studiez într-un mediu laic (liceu de informatică) și inima mea, desigur era tot la seminarul teologic.

• Ce v-a impresionat cel mai mult la tatăl dumneavoastră când erați copil?

În copilărie, la tatăl meu m-a impresionat puterea de se împărți între slujirea de la Sf. Altar, cu activitățile din parohie, cu construcția de biserici și implicarea sa împreună cu mama de a ne crește pe noi, cei 7 frățiori. Toată această grijă pentru familie și pentru toate lucrurile de realizat în parohie le-au șubrezit sănătatea (și tatălui și mamei) și sărăcuții au suferit multe intervenții chirurgicale pe parcursul anilor, dar slavă lui Dumnezeu că sunt bine și sănătoși.

• Cu siguranță tatăl dumneavoastră este unul dintre modelele în slujire pastorală. Ce credeți că ați împrumutat de la sfinția sa?

Bineînțeles, că primul exemplu pentru mine de slujire jertfelnică este tata. Am moștenit de la el dorința de a face lucrurile bine și totodată de a sluji înaintea Sf. Altar cu multă răbdare, cu mult devotament și cu multă dăruire.

• Dacă ați fi din nou la vârsta adolescenței ce drum ați alege să urmați? De ce?

În timpul studierii seminarului teologic am așezat la inima mea o carte care m-a copleșit și anume, Tratatul despre Preoție, în care Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile Cel Mare și Sf. Grigorie de Nazianz au prezentat PREOȚIA ca pe un pisc de munte la care foarte puțini dintre noi ajungem. Desigur, vorbeau despre nimicnicia firii noastre neputincioase, pe de o parte, iar de altă parte despre pregătirea cu vrednicie pentru primirea harului preoției.

Preoția este calea prin care putem dobândi mântuirea personală (atunci când slujim lui Dumnezeu și oamenilor cu responsabilitate) sau să ne osândim (dacă desconsiderăm chemarea slujirii)  

Dacă aș fi la vârsta adolescenței aș alege desigur tot misiunea aceasta frumoasă și plină de responsabilitate a preoției. Este frumoasă slujirea preoției, dar și foarte grea și apăsătoare (mai ales duhovnicia).

• Cum credeți că ar putea copiii de preot să facă față provocărilor mai puțin binevoitoare care vin din partea altor tineri? Aici ne referim, pe de o parte, la jigniri, iar pe de alta parte, la anturaje.

Este o problemă care mă preocupă și pe mine pentru cei doi băieți ai mei, care în perspectivă se vor confrunta cu această situație. Într-o lume în care familia preotului este din ce în ce mai desconsiderată de societatea secularizată, este greu de explicat copilului de preot de ce este poate marginalizat sau arătat cu degetul (slavă Domnului că în mediul rural se întâmplă, momentan, mai rar).

Consider că este bine de discutat lucrurile concrete și practice despre aceste aspecte cu copiii noștri, dar mai important este să vorbim mai des cu Dumnezeu despre copiii noștri (și nu doar în situația copiiilor de preot, ci toți copiii care provin din familii creștine cu o viață mărturisitoare). Prin rugăciunile noastre ale părinților, îi încredințăm în Mâinile proniatoare ale lui Dumnezeu.

• Lucrați foarte mult cu tinerii din apropierea sfinției voastre, mulți au fost voluntari în activitățile Departamentului Tineret și Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor. Cum sunt tinerii de astăzi comparativ cu tânărul Andrei Florariu la vârsta adolescenței?

Tinerii generației actuale sunt inclinați mult mai mult tentațiilor societății secularizate. Entuziasmul exista și în vremea adolescenței mele, entuziasm și voiciune este și acum în viața tinerilor. Diferența mare este legată de alegerea MODELELOR în viață. Modul de raportare la modelul pe care doresc tinerii să-l urmeze este diferit.

Foarte important este să fie ancorați în realitatea frumoasă duhovnicească a viețuirii aici pe pământ, alegându-ne modele cu o viață demnă de urmat (fie o personalitate marcantă a țării noastre, fie un sfânt părinte, fie un cadru didactic cu o viață deosebită care ne-a marcat viața, sau fie viața unei familii simple dar cu viață duhovnicească curată).

• Care credeți că au fost provocările generației sfinției voastre și care sunt acum provocările generației noastre, a celor de pe băncile liceului/facultății?

Nefiind diferența prea mare de ani între generații aș dori să remarc că multe au fost și sunt provocările tinerilor în ultimii ani. În schimb, cea mai mare provocare a societății, respectiv a tinerilor de astăzi este neascultarea și învățarea din experiența bună a celor care au reușit în viață.

Ni se pare deseori că doar părerea noastră este cea mai bună iar sfatul celorlalți nu ar avea importanță. Pățim deseori precum copilașul care nu credea că plita de sobă este fierbinte și dorește singur să se dumirească și desigur se frige.

În materie de păcat, tânărul de astăzi este mult mai mult tras în capcanele păcatului desfrânării (din toate privințele).

• Ce sfaturi ați putea da tinerilor de astăzi în privința alegerii drumului, mai ales profesional,  în viață?

Alegerea drumului în viață nu este un act de reflecție de o zi, ci răsare în inima noastră încă din copilărie, atunci când visăm ce să ajungem când vom fi mari. Fiecare dintre noi are o înclinație spre ceva, spre un anumit domeniu. Dumnezeu ne-a sădit în ființa noastră libertatea de a alege, iar această alegere este foarte important să nu fie făcută pripit, ci cu multă chibzuință, cu multă atenție, dar și cu multă rugăciune.

Omul care se roagă primește cu siguranță de la Dumnezeu un semn spre ce își poate călăuzi pașii în viață. Alegerea drumului profesional în viață nu este un calcul matematic, ci este o încununare ființială a propriului nostru caracter, cu pasiunile, deprinderile noastre și cu viața duhovnicească.